Design produs / Stereotomii

Ca urmare a colaborării de peste 10 ani cu designerul Nanu Gabriel, avem realizate peste 100 de lucrări complete în țară și străinătate,

lucrări ce acoperă întregul proces creativ, de la concept și proiectare până la design, prelucrare și montaj.

Acestea includ pardoseli simple sau intarsiate cu metale și/sau pietre semiprețioase, lavoare, blaturi pentru bucătării și băi, scări complete, șeminee, măsuțe de cafea, console, mese de dining și, nu în ultimul rând,

compoziții speciale apreciate la nivel internațional.

 

 

Unele dintre aceste creații au fost achiziționate inclusiv de colecționari de artă, consolidând astfel recunoașterea valorii estetice și meșteșugului desăvârșit în lucrările noastre.

Datorită colaborării cu arhitecți și designeri din diverse țări, ne mândrim cu peste 800 de lucrări realizate în cei peste 31 de ani de activitate.

Facebook Instagram Twitter Instagram Youtube
© 2025 Toate drepturile rezervate. - Maer Charme - Design de lux din piatră semiprețioasă, casa ta de vis. Reimaginat.